"Jurnalul unui pusti"

Alerg , inocenta, pe o pajiste plina cu niste flori rosii . Acele flori de un rosu demonic care parca te ametesc la o singura privire .Ma bucur de o evadare din "Inchisoarea Griji".Ma asez pe iarba frageda , printre florile alea otravite de sentimente , si ma gandesc la cei dupa pajistea aceea.
Sincer , de acolo nu as pleca nici gand , dar daca suferi prea mult in tacere este cam jalnic fiindca , vei muri singur la vreo 60 de ani , fara familie , electrocutat.. cand vei baga radioul cel vechi in priza.Nu e bine sa fi chear atat de singur , sa nu ai pe nimeni care sa iti duca dorul , mai ales sa nu simti mangaierea jumatatii tale.
Bine este sa te bucuri de fiecare moment , ora ,minut al zilei deoarece poate maine nu mai apuci.
Ni se iau sufletele pentru a pune capat suferintelor.Dar dece exista suferinta?!
Noi ne-o creem singuri , negandind , ca in ziua urmatoare posibil de vreun eveniment nasol.
Este foarte "magic" cand stai pe un scaun din paie pe prispa casei si privesti in zare poalele unui deal si esti intr-o transa ca si cum defapt ai vedea viitorul.
Sau , cand esti batran , iti aduci aminte tot in acelasi loc cum acu cativa zeci de ani erai doar o pustoica care nu stia cei aia greutatea vietii.
In final se accentueaza pe detaliul ca:
"Singuratatea aduce sfarsitul"